Elevator, România, 2008 /// Regia: George Dorobanţu /// Scenariul: Gabriel Pintilei /// Cu: Iulia Verdeş, Cristi Petrescu /// Durata: 85'
DESPRE ELEVATOR
Festivalul de Film Internaţional Transilvania, la secţiunea filme româneşti, ne-a adus anul acesta o producţie cinematografică experimentală cu buget mic de numai 200 de euro. Surprinzătoare veste având în vedere numărul biletelor vândute la Cinema Arta şi sala arhiplină. Filmul s-a bucurat de un real succes în faţa publicului clujean, multă voie bună şi aplauze la final. Elevator nu a fost înscris în competiţia festivalului. Însă motivul nu a fost, aşa cum s-a auzit, aspectul tehnic, ci faptul că regizorul, George Dorobanţu şi producătorul, Florin Piersic Junior, au fost interesaţi mai degrabă să testeze valoarea filmului şi impactul în faţa publicului cinefil.
Dorobanţu a mai mărturisit că este absolvent al Facultăţii Politehnice din Bucureşti şi nu are vreun studiu universitar ori profesionial de factură cinematografică. Toată documentaţia sa în domeniu a fost o muncă strict autodidactă, din pură pasiune şi interes personal. De fapt chiar şi actorii filmului sunt în aceeaşi situaţie : doi puşti fără prea multă experienţă, Cristi Petrescu şi Iulia Verdeş, au mai jucat doar în scenete la şcoală. Însă, Iulia acum studiază actoria la UNATC, Bucureşti.
Având în vedere dimensiunea bugetului de producţie, micii actori nu au fost plătiţi, şi-au adus mâncare de acasă şi şi-au cumpărat bilete de troleu, filmarea s-a făcut în format mini DV şi nu pe peliculă, iar montajul a durat 4 luni.
Subiectul filmului e inspirat dintr-un fapt real din Marea Britanie. Povestea din Elevator e simplă şi tristă, dar presărată cu scene comice. Doi tineri, în vârstă de 18 ani, ajung în liftul unei fabrici părăsite. Liftul se blochează, iar ei rămân prizonieri. De aici lucrurile se petrec claustrofobic, treptat spre agonie, în câteva scene tulburătoare. Acţiunea din Elevator pendulează între disperare, prietenie şi instinct de supravieţuire. Fata se arată de la început mult mai conştientă de pericolul ce îi paşte, se agită şi se ceartă. Scandalul porneşte în momentul în care tânărul vrea să îşi aprindă o ţigară, apoi când simte novoia să se uşureze. Camera surprinde aceste momente sugestive alunecând asupra detaliilor: mişcarea nervoasă a mâinilor fetei, mişcările din picioare ale tânărului, mai întâi de plăcere când se uşurează, apoi de durere şi spasme când vomeaza. Aşadar, datorită insistenţei asupra comunicării non-verbale, din punctul meu de vedere, filmul aduce mult spre noile ecranizari japoneze, poate chiar şi tema şi finalul tragic al poveştii.
Replica fetei, Vreau să ies… vreau să fie ca-nainte!, reprezintă primul moment ce sugerează fatalismul poveştii, iar cel de-al doilea moment de întărire este o intervenţie a tânărului: Ştii care e diferenţa dintre lift şi deşert? În deşert vezi soarele, ai aer…
Într-adevăr timpul parcă dispare, lumina e mereu aceeaşi, iar ora 5 e o oră discutabilă: dimineaţă sau după-masă? Aerul devine tot mai puţin respirabil, ei asudă şi îşi scutură hainele.
Scenele de maximă tensiune alternează şi sunt estompate de scene comice şi replici hilare. La început se ceartă des, apoi certurile se raresc şi începe o apropiere între cei doi. Dacă fata, la început, când îşi găseşte sandwichul îl mănâncă pe ascuns, pe parcurs devine mai puţin egoistă: îi bandajează piciorul rănit cu un batic, apoi spre final când acesta este mai mult într-o stare de inconştienţă decât de somn, îi dă să bea urina ei pentru a-l înzdrăveni cât de cât. De aici începe delirul, agonia.
Întreaga acţiune a filmului se desfăşoară în lift, mai puţin cele două flash-back-uri ale fetei şi unul singur al băiatului.
JOC ŞI TEHNICI
Jocul actorilor se simte uşor teatral, iar unele scene par a fi exagerate, însă nu în măsura în care să deranjeze. Iulia realizează un rol bun prin expresivitatea ei şi te aduce în mijlocul trăirilor şi al acţiunii din Elevator. Este genul de actriţă căreia îi reuşeşte acel joc şi atunci când, de fapt, nu joacă. Tânărul Cristi este şi el bun în marea parte a filmului, însă se simt mici greşeli pe alocuri, mai ales ezitări la începutul filmului.
Dar nu trebuie uitat faptul ca întreg filmul este realizat la nivel de amatori şi totuşi a primit destul de multe voturi EXCELENT din partea publicului. În concluzie, consider că merită vizionat.
FINALUL
Căderea cortinei peste povestea celor doi tineri este fatală: avem în faţă un tablou copleşitor în care cei doi sunt întinşi pe jos fără vlagă şi fără suflu. Cadrul cade pe detalii: mâini moi şi feţe în sfârşit calme. Iar remarca lui Sorescu mi se pare valabilă aici: Ce frumos mor actorii!
Însă mai este o surpriză. Acesta a fost doar finalul poveştii din film. Finalul real al filmului este o altă scenă: un moment din primele zile. Îmi permit să afirm că acest artificiu compoziţional, tehnic este aproape genial şi este pentru a doua oară în cinematografia română când avem parte de o scenă de acest, ruptă parcă din realitate. Este vorba de o discuţie inocentă despre experienţe sexuale cu tot specificul vârstei. Stânjeneală şi curiozitate, iar jocul aici este bun, poate cel mai bun din întreg filmul. Actorii sunt atât de naturali, s-au tranpsus atât de bine, încât dau impresia puternică de real, astfel realizează cea mai verosimilă bucată din Elevator. Reacţia publicului a fost în conformitate cu scena, stranind hohote de râs şi simpatie. Analogia pe care am realizat-o acestei scene e cu o scenă de minute bune din flimul A fost sau n-a fost?, în regia lui Porumboiu - emisiunea unui post de televiziune, filmată de la cap la coadă, cu momente ce aproape ating apogeul comicului.
Înainte de a fi realizat filmul Elevator se juca piesa de teatru cu acelaşi nume, care are trei posibile finaluri: unul e cel ales pentru film şi celelalte două erau mai cronologice, subliniază George Dorobanţu, de aceea alegerea pentru film este această variantă.
MINUS
La acest capitolul trebuie menţionate câteva aspecte. În primul rând jocul actorilor nu este impecabil, dar e bun. Apoi, aşa cum recunoaşte Dorobanţu, calitatea sunetului şi a imaginii sunt destul de proaste.
DAR
Având în vedere faptul că toate aceste aspecte sunt asumate în mod cinstit, eu notez acest film ca fiind adevărata revelaţie a festivalului.
Festivalul de Film Internaţional Transilvania, la secţiunea filme româneşti, ne-a adus anul acesta o producţie cinematografică experimentală cu buget mic de numai 200 de euro. Surprinzătoare veste având în vedere numărul biletelor vândute la Cinema Arta şi sala arhiplină. Filmul s-a bucurat de un real succes în faţa publicului clujean, multă voie bună şi aplauze la final. Elevator nu a fost înscris în competiţia festivalului. Însă motivul nu a fost, aşa cum s-a auzit, aspectul tehnic, ci faptul că regizorul, George Dorobanţu şi producătorul, Florin Piersic Junior, au fost interesaţi mai degrabă să testeze valoarea filmului şi impactul în faţa publicului cinefil.
Dorobanţu a mai mărturisit că este absolvent al Facultăţii Politehnice din Bucureşti şi nu are vreun studiu universitar ori profesionial de factură cinematografică. Toată documentaţia sa în domeniu a fost o muncă strict autodidactă, din pură pasiune şi interes personal. De fapt chiar şi actorii filmului sunt în aceeaşi situaţie : doi puşti fără prea multă experienţă, Cristi Petrescu şi Iulia Verdeş, au mai jucat doar în scenete la şcoală. Însă, Iulia acum studiază actoria la UNATC, Bucureşti.
Având în vedere dimensiunea bugetului de producţie, micii actori nu au fost plătiţi, şi-au adus mâncare de acasă şi şi-au cumpărat bilete de troleu, filmarea s-a făcut în format mini DV şi nu pe peliculă, iar montajul a durat 4 luni.Subiectul filmului e inspirat dintr-un fapt real din Marea Britanie. Povestea din Elevator e simplă şi tristă, dar presărată cu scene comice. Doi tineri, în vârstă de 18 ani, ajung în liftul unei fabrici părăsite. Liftul se blochează, iar ei rămân prizonieri. De aici lucrurile se petrec claustrofobic, treptat spre agonie, în câteva scene tulburătoare. Acţiunea din Elevator pendulează între disperare, prietenie şi instinct de supravieţuire. Fata se arată de la început mult mai conştientă de pericolul ce îi paşte, se agită şi se ceartă. Scandalul porneşte în momentul în care tânărul vrea să îşi aprindă o ţigară, apoi când simte novoia să se uşureze. Camera surprinde aceste momente sugestive alunecând asupra detaliilor: mişcarea nervoasă a mâinilor fetei, mişcările din picioare ale tânărului, mai întâi de plăcere când se uşurează, apoi de durere şi spasme când vomeaza. Aşadar, datorită insistenţei asupra comunicării non-verbale, din punctul meu de vedere, filmul aduce mult spre noile ecranizari japoneze, poate chiar şi tema şi finalul tragic al poveştii.
Replica fetei, Vreau să ies… vreau să fie ca-nainte!, reprezintă primul moment ce sugerează fatalismul poveştii, iar cel de-al doilea moment de întărire este o intervenţie a tânărului: Ştii care e diferenţa dintre lift şi deşert? În deşert vezi soarele, ai aer…
Într-adevăr timpul parcă dispare, lumina e mereu aceeaşi, iar ora 5 e o oră discutabilă: dimineaţă sau după-masă? Aerul devine tot mai puţin respirabil, ei asudă şi îşi scutură hainele.
Scenele de maximă tensiune alternează şi sunt estompate de scene comice şi replici hilare. La început se ceartă des, apoi certurile se raresc şi începe o apropiere între cei doi. Dacă fata, la început, când îşi găseşte sandwichul îl mănâncă pe ascuns, pe parcurs devine mai puţin egoistă: îi bandajează piciorul rănit cu un batic, apoi spre final când acesta este mai mult într-o stare de inconştienţă decât de somn, îi dă să bea urina ei pentru a-l înzdrăveni cât de cât. De aici începe delirul, agonia.
Întreaga acţiune a filmului se desfăşoară în lift, mai puţin cele două flash-back-uri ale fetei şi unul singur al băiatului.JOC ŞI TEHNICI
Jocul actorilor se simte uşor teatral, iar unele scene par a fi exagerate, însă nu în măsura în care să deranjeze. Iulia realizează un rol bun prin expresivitatea ei şi te aduce în mijlocul trăirilor şi al acţiunii din Elevator. Este genul de actriţă căreia îi reuşeşte acel joc şi atunci când, de fapt, nu joacă. Tânărul Cristi este şi el bun în marea parte a filmului, însă se simt mici greşeli pe alocuri, mai ales ezitări la începutul filmului.
Dar nu trebuie uitat faptul ca întreg filmul este realizat la nivel de amatori şi totuşi a primit destul de multe voturi EXCELENT din partea publicului. În concluzie, consider că merită vizionat.
FINALUL
Căderea cortinei peste povestea celor doi tineri este fatală: avem în faţă un tablou copleşitor în care cei doi sunt întinşi pe jos fără vlagă şi fără suflu. Cadrul cade pe detalii: mâini moi şi feţe în sfârşit calme. Iar remarca lui Sorescu mi se pare valabilă aici: Ce frumos mor actorii!
Însă mai este o surpriză. Acesta a fost doar finalul poveştii din film. Finalul real al filmului este o altă scenă: un moment din primele zile. Îmi permit să afirm că acest artificiu compoziţional, tehnic este aproape genial şi este pentru a doua oară în cinematografia română când avem parte de o scenă de acest, ruptă parcă din realitate. Este vorba de o discuţie inocentă despre experienţe sexuale cu tot specificul vârstei. Stânjeneală şi curiozitate, iar jocul aici este bun, poate cel mai bun din întreg filmul. Actorii sunt atât de naturali, s-au tranpsus atât de bine, încât dau impresia puternică de real, astfel realizează cea mai verosimilă bucată din Elevator. Reacţia publicului a fost în conformitate cu scena, stranind hohote de râs şi simpatie. Analogia pe care am realizat-o acestei scene e cu o scenă de minute bune din flimul A fost sau n-a fost?, în regia lui Porumboiu - emisiunea unui post de televiziune, filmată de la cap la coadă, cu momente ce aproape ating apogeul comicului.
Înainte de a fi realizat filmul Elevator se juca piesa de teatru cu acelaşi nume, care are trei posibile finaluri: unul e cel ales pentru film şi celelalte două erau mai cronologice, subliniază George Dorobanţu, de aceea alegerea pentru film este această variantă.
MINUS
La acest capitolul trebuie menţionate câteva aspecte. În primul rând jocul actorilor nu este impecabil, dar e bun. Apoi, aşa cum recunoaşte Dorobanţu, calitatea sunetului şi a imaginii sunt destul de proaste.
DAR
Având în vedere faptul că toate aceste aspecte sunt asumate în mod cinstit, eu notez acest film ca fiind adevărata revelaţie a festivalului.
1 Response to Elevator [2008]
felicitari pentru o opinie echilibrata. dar ai inclus mult prea multe spoiler-e, care or sa diminueze curiozitatea multora pentru film. asta in caz ca o sa mai apara pe undeva.
Something to say?