Instantanee TIFF 08
Eu, tu şi toţi cei pe care îi ştim [2005]
Me and You and Everyone We Know, SUA, 2005 /// Regia: Miranda July /// Scenariul: Miranda July /// Cu: John Hawkes, Miranda July, Miles Thompson /// Durata: 91'
Acasă [2008]
Home, Elveţia-Franţa-Belgia, 2008 /// Regia: Ursula Meier /// Scenariul: Antoine Jaccoud, Olivier Lorelle, Ursula Meier, Gilles Taurand, Raphaëlle Valbrune, Alice Winocour /// Cu: Isabelle Huppert, Olivier Gourmet, Adélaïde Leroux /// Durata: 96'titirezii francezi personajele o iau pe arătură. Nefireşte, în loc să-şi caute caute liniştea altundeva, îşi concentrează întreaga energie spre a găsi, finalmente, fel de fel de soluţii amuzanto-aiuritor-inventive la problema rutieră (de parcă ar fi singura...) şi a se epuiza reciproc (asta da surpriză!). Recunosc că nu mi-am dat seama care era faza: filmul e despre cât de enervanţi sunt francezii sau despre societatea actuală, tot mai agresiv-invazivă? Recunosc şi că n-am fost niciodată un fan al road movie-urilor indie, cu familii disfuncţionale, ori cel de faţă e şi al naibii de ciudat: stă prea mult pe loc! [6]
Cea mai fericită fată din lume [2009]
Cea mai fericită fată din lume, România, 2009 /// Regia: Radu Jude /// Scenariul: Radu Jude, Augustina Stanciu /// Cu: Andreea Boşneag, Şerban Pavlu, Vasile Muraru, Andi Vasluianu /// Durata: 100'
Flori frânte [2005]
Broken Flowers, SUA, 2005 /// Regia: Jim Jarmusch /// Scenariul: Jim Jarmusch /// Cu: Bill Murray, Jeffrey Wright, Julie Delpy, Sharon Stone /// Durata: 106'
Persepolis [2007]
Persepolis, Franţa-SUA, 2007 /// Regia: Vincent Paronnaud, Marjane Satrapi /// Scenariul: Marjane Satrapi, Vincent Paronnaud /// Cu: Chiara Mastroianni, Catherine Deneuve /// Durata: 95'
Acnee [2007]
Acné, Uruguay-Spania-Mexic-SUA, 2007 /// Regia: Federico Veiroj /// Scenariul: Federico Veiroj /// Cu: Alejandro Tocar, Yoel Berovici, Ana Julia Catalá /// Durata: 96'
Obişnuit toată viaţa, scurtă ce-i drept (doar vreo 20 de ani) cu gândul că poate muri în orice clipă, tânărul Magnus (Kristjan Kasearu) îşi petrece zilele printre droguri şi alcool încercând să găsească un motiv pentru care să mai trăiască. Idee bună, film aproape bun.
– Ar trebui să-mi tai gâtul.
– Nicidecum. Menajera vine numai săptămâna viitoare.
Diagnosticat încă de mic cu o boală incurabilă de plămâni, condiţie confirmată de ambii părinţi, Magnus priveşte fiecare zi ca şi cum i-ar fi ultima. Îşi propune singur sarcini de rezolvat, de îndeplinirea lor cu succes depinzându-i propria viaţă: Dacă reuşesc să ies din şcoală în mai puţin de treizeci de secunde, nu o să mor azi. / Dacă fac cinci genuflexiuni, nu o să mor astăzi.
Ani mai târziu, Magnus este vindecat de boala iniţial incurabilă şi ajunge să trăiască alături de tatăl său (Mart Laisk); tată care spre deosebire de fiul său nu caută sensurile vieţii, ci doar noi moduri să găsească plăcere (în special fizică) în orice activitate: fie prin consum frecvent de droguri, fie prin compania unor prostituate. Prin alăturarea celor două personaje, se poate observa construcţia acestora prin antiteză. Dacă Magnus e mereu contemplativ (chiar şi atunci când nu e drogat), mereu spiritual, profund în ceea ce spune şi gândeşte, tatăl în schimb e superficial, într-o veritabilă opoziţie cu convingerile fiului său.
Manifestându-şi fără ezitare dorinţa de sinucidere, Magnus pleacă alături de tatăl său într-o călătorie în natură. Aflat în pădure, într-un moment de singurătate, hotărăşte să mai indeplinească o sarcină. Numai că de data asta, nu depinde de el. Auzind un cuc, îşi spune: Dacă taci acum, o să mor azi. Iar pasărea tace. Întorcându-se la tatăl său, îi comunică decizia luată. Nonconformistul tată e de acord cu fiul său, fiind de părere că dacă nu eşti fericit în lumea asta şi nu-ţi găseşti locul, mai bine pleci altundeva. O fi crezând cumva în reîncarnare?
Filmul e plăcut la nivel vizual, pe alocuri amuzant în dialoguri, şocant în momentul în care afli pe final că e o poveste adevărată şi că Mart Laisk chiar şi-a lăsat fiul să se sinucidă, stând la marginea pădurii şi privindu-şi băiatul cum se pierde printre copaci cu o funie în mână.
Mart Laisk: Nu am regrete. La vremea respectivă, am crezut că e decizia cea mai bună. [6]
Il divo, Italia, 2008 /// Regia: Paolo Sorrentino /// Scenariul: Paolo Sorrentino /// Cu: Toni Servillo, Anna Bonaiuto, Piera Degli Esposti /// Durata: 110'
Salvarea?
Ritmul alert, care te ţine treaz, cu respiraţia la gură până în ultimul moment, cadre perfecte, gândite până la ultimul detaliu, muzică din genuri diferite (pop, pop-rock, italiană, clasică etc.) mulată bine pe fiecare scenă. Personajele sunt, de asemenea, monumentale, iar relaţiile dintre ele sunt cât se poate de bine definite. Avem caractere puternice, avem pioni, trădători şi avem oameni din umbră - păpuşarii. Sună cunoscut? Să aducă, oare, a mireasmă de scenă politică? Se prea poate. Veţi putea vedea cum această sferă poate uşor interacţiona cu biserica, afacerile şi mafia.
CONŢINUT
Datorită poveştii care stă sub întrebarea dacă Andreotti are legătură ori, dimpotrivă, este temut de mafie, imaginea reală a personajului rămâne neclară. Filmul abordează tehnici de redare realiste prin crearea perspectivei de omniscienţă. Excepţie face monologul de forţă, când explică nevoia de sacrificii de orice natură pentru binele maselor. De aici, vine întrebarea: este el responsabil pentru moartea jurnalistului Mino Pecorelli? Acest moment al confesiunilor de idei este singurul care ne duce într-un spaţiu uşor subiectiv al personajului. Îl consider punctul cel mai puternic al filmului.
Multele suişuri şi coborâşuri de ritm ale proiecţiei creează tensiune şi lasă impresia apariţiei unui pericol iminent. Iar multele crime din jurul lui Giulio Andreotti sugerează mereu că acesta ar fi următorul pe listă. Scenele care şochează sunt cele în care vedem o faţă umanizată a protagonistului: afecţiunea afişată în faţa soţiei când se ţin de mână şi confesiunile pe plan sentimental, apoi politic, redate în monolog (al cărui loc poate ar fi fost mai potrivit în final??).
Misterul rămâne nedesluşit în final: este Andreotti un călău sau doar o victimă a întâmplărilor din jurul său? [9/10]
Man on Wire, Marea Britanie, 2008 /// Regia: James Marsh /// Scenariul: Philippe Petit /// Cu: Philippe Petit, Jean François Heckel /// Durata: 94'
Cendres et sang, Franţa-România-Portugalia, 2009 /// Regia: Fanny Ardant /// Scenariul: Paolo Sorrentino, Fanny Ardant /// Cu: Ronit Elkabetz, Tudor Aaron Istodor, Abraham Belaga, Marc Ruchmann, Olga Tudorache, Ion Besoiu, Răzvan Vasilescu, Andrei Finţi /// Durata: 105'
Povestea părea cel puţin interesantă. Soţul lui Judith este ucis în ţara ei natală, România. De aceea, îşi ia cei trei copii (Pashko, Ismael şi Mira) şi fuge departe de casă, la Marseille, rupând orice legătură cu rudele sale. După 10 ani, e nevoită să revină în ţară, cu prilejul unei nunţi în familie. Odată cu întoarcerea ei, cei prezenţi sunt nevoiţi să se confrunte cu un trecut nu prea roz (mai degrabă scăldat în roşu sângeriu). Treptat, se redeschid vechi răni, cu consecinţe dramatice până la sfârşit. Şi... cam atât. Se redeschid răni, sigur că da...
Nu ştiu ce m-a deranjat/pierdut ca spectator la Cendres et sang. Că e (parţial) românesc şi, ceva obişnuit deja, calitatea înregistrării sunetului e admirabilă, e sublimă, putem zice, doar că lipseşte cu desăvârşire? Că Răzvan Vasilescu tot exersează la vioară în prima jumătate a filmului (e şi parţial francez, deci avem - surpriză - şi ceva coloană sonoră)? Că actorii români vorbesc stâlcit în franceză şi că cei francezi vorbesc stâlcit în română, pe un text oricum stângace, confuz şi, în consecinţă, greu de urmărit (noroc cu traducerea dublă, în engleză şi-n română)? Că tot n-am reuşit să înţeleg ce-i cu paranoia, cu isteria generală declanşată de orice aducere aminte despre clanul Drins (e ca şi cum ai pomeni de terorişti în prezenţa unor americani)? Că aproape toţi joacă (extrem de) afectat, emfatic, ca în teatrul clasic? Că Ion Besoiu vorbeşte cu o fereastră pe nume Hanna, a cărei singure intervenţii e un urlet fals, undeva înspre final? Domnu' Vasilescu, da' lăsaţi odată vioara aia în pace!
Zombie Infectors 3, România, 2008 /// Regia: Nicolae Constantin Tănase /// Scenariul: Raluca Mănescu /// Cu: Andrei Grosu, Gabi Balint, Speranţa Ganeci /// Durata: 12'
orice ar fi, rămânem la cola...
Pentru el, România, 2008 /// Regia: Stanca Radu /// Scenariul: Stanca Radu, Elisabeta Manea /// Cu: Andreea Gramoşteanu /// Durata: 9'
A Festa da Menina Morta, Brazilia, 2008 /// Regia: Matheus Nachtergaele /// Scenariul: Hilton Lacerda, Matheus Nachtergaele /// Cu: Jackson Antunes, Juliano Cazarré, Daniel de Oliveira /// Durata: 115'
POVESTEA
Film brazilian, Sărbătoarea fetiţei moarte, cu acţiunea concentrată într-o comunitate amazoniană, mai exact, poziţionată pe cursul superior al râului Negro, prezintă o poveste complexă şi profundă aflată la cumpăna dintre misticism şi realism.
În ultimele 2 decenii, comunitatea comemorează anual Ziua fetiţei moarte. Evenimentul se produce cu fast, bucurie şi binecuvântări, fapt ce contravine unui singur personaj, Tadeu, fratele fetiţei, de unde reiese conflictul central al poveştii. Acest personaj este singurul dintre băştinaşi, care îşi păstrează luciditatea, motiv pentru care destinul său devine o dramă.
La polul opus al dramei lui Tadeu se află Santihno (Sfânţelul), personajul central şi motivul demarării sărbătorii locale. El este cel căruia i-a fost adusă rochiţa fetiţei dispărute şi care a devenit vocea presupusei moarte. Statutul său de sfânt mai este susţinut şi datorită distincţiei sale prin culoarea albă a pielii faţă de ceilalţi, băştinaşii. Dincolo de aura pe care cei din jur i-o atribuie, personajul este o marionetă a credinţelor comunităţii şi a propriului său tată, care-l subjugă sexual. Omuleţul Santihno nu este decât un bărbat-femeie, cu un comportament violent, isteric şi labil. Pierderea mamei este o altă amprentă profundă, refulată, a cărei răbufnire coincide cu un colaps existenţial. Va fi primul an în care vocea fetiţei nu se va auzi.
PARADOX
Povestea ecranizării lui Matheus stă sub semnul a două paradoxuri: cel religios şi cel psihologic.
Este foarte curios cum mici comunităţi din sânul unei culturi bazate puternic pe creştinism, pot cădea atât de uşor în ce s-ar numi păgânism: crearea de noi idoli (rochiţa sfâşiată a fetiţei devine o icoană, iar mesagerul un sfânt). Apoi, la fel de interesant e cum o întâmplare tristă, dramatică devine un prilej de bucurie, chiar şi pentru cea care a rămas fără unul dintre copii. Această mamă, bătrână şi senilă, este purtată precum un soi de fecioară Maria pe braţele unor apostoli.
PUNCTE TARI
Sărbătoarea fetiţei moarte, deşi nu se află printre cele mai bune filme braziliene de până acum, excelează prin jocul actorilor. Personajele create sunt credibile, puternice, realiste şi crează o atmosferă vie, fluidă. Santihno este un personaj complex cu oscilări de comportament şi statusuri umane multiple, care devin clare, bine comunicate. Apogeul personajului este atins într-o scenă care aminteşte de Volvere, cu motivul revenirii mamei pierdute. [7]
A Complete History of My Sexual Failures, Marea Britanie, 2008 /// Regia: Chris Waitt /// Cu: Chris Waitt, Alexandra Boyarskaya, Danielle McLeod, Olivia Trench /// Durata: 90'
În mod cert documentarul se vrea a fi o adevarată lecţie prin prezentarea şi enumerarea lucrurilor din categoria AŞA NU în ceea ce priveşte relaţiile. [8]
La nana, Chile-Mexic, 2009 /// Regia: Sebastián Silva /// Scenariul: Sebastián Silva, Pedro Peirano /// Cu: Catalina Saavedra, Claudia Celedón, Alejandro Goic /// Durata: 117'
DeUsynlige, Norvegia, 2008 /// Regia: Erik Poppe /// Scenariul: Harald Rosenløw-Eeg /// Cu: Pål Sverre Valheim Hagen, Trine Dyrholm, Ellen Dorrit Petersen /// Durata: 121'
Deşi este o poveste clasică despre îndreptare, (Boy A şi The Woodsman sunt doar două filme care tratează acelaşi subiect) filmul se ridică peste nivelul altor producţii din această categorie datorită jocului actorilor, dar şi a regiei. Filmul lasă loc la interpretări (care nu vor fi puţine), datorită finalului deschis; nu are neapărat un happy-end, dar probabil va reuşi să te facă să mai stai câteva secunde (poate chiar minute, dacă eşti mai sensibil/ă) pe scaun şi să ieşi cu zâmbetul pe buze din cinematograf. Ceea ce e sigur e că te va pune pe gânduri o vreme. [8]
FilmeFobia, Germania-Brazilia, 2008 /// Regia: Kiko Goifman /// Scenariul: Kiko Goifman, Hilton Lacerda /// Cu: Hilton Lacerda, Jean-Claude Bernardet, Livio Tragtenberg /// Durata: 80'
Alle Anderen, Germania, 2009 /// Regia: Maren Ade /// Scenariul: Maren Ade /// Cu: Birgit Minichmayr, Lars Eidinger, Hans-Jochen Wagner /// Durata: 119'
Alle Anderen, Germania, 2009 /// Regia: Maren Ade /// Scenariul: Maren Ade /// Cu: Birgit Minichmayr, Lars Eidinger, Hans-Jochen Wagner /// Durata: 119'
Recomandare: În loc de Toţi ceilalţi, priviţi în buclă, timp de două ore, serialul La Bloc. Sau afişul filmului. La fel de multe înţelesuri şi mitologii ascunse, la fel de mult character development, la fel de mult entertainment (zero).
Gitmek: Benim Marlon ve Brandom, Turcia, 2008 /// Regia: Huseyin Karabey /// Scenariul: Ayça Damgaci, Huseyin Karabey /// Cu: Ayça Damgaci, Hama Ali Kahn, Cengiz Bozkurt /// Durata: 92'
JCVD, Belgia-Franţa-Luxemburg, 2008 /// Regia: Mabrouk El Mechri /// Scenariul: Frédéric Benudis, Mabrouk El Mechri, Christophe Turpin /// Cu: Jean-Claude Van Damme, François Damiens /// Durata: 97'
O vedetă hollywoodiană de la care nu te-ai aştepta la un monolog, un poliţist dedicat meseriei dar depăşit de situaţie, o succesiune a evenimentelor interesant prezentată şi un jaf armat fac ca filmul JCVD să te pună pe gânduri.
Nicidecum nu e vorba despre reflectarea asupra vieţii, cunoaşterea de sine, drama personajelor, ci o pură curiozitate: Oare marele actor din categoria clasică action- star chiar nu mai are bani din care să se întreţină, oare chiar are o situaţie familiară distrusă, oare monologul lui din film e realitate sau ficţiune? Cam în stârnirea acestor întrebări stă şi unicitatea filmului.
În altă ordine de idei, personajele sunt destul de puternic conturate. Avem, aşadar, poliţistul devotat şi depăşit de situaţie, agitat, aproape disperat de neputinţa care îl ţine în loc cu mâinile legate, avem un bandit psihotic, un criminal patologic, un dement cu o armă în mână lipsit de sentimente şi umanitate şi îl avem pe Jean-Claude Van Damme jucându-se pe sine (care chiar şi acum joacă prost) sau poate doar un alt rol, o posibilă realitate a vieţii eşuate a unei vedete hollywoodiene.
În timp ce planul exterior, adică anturajul lui Van Damme, omul, nicidecum actorul, glorifică vedeta, îl ridică pe un piedestal pentru faptul că a fost (este) reprezentantul Belgiei la Hollywood, în plan interior, în mintea lui Van Damme se cristalizează o altă idee: Sunt un ratat, nu sunt actor, a rămas doar un biet om din mine, daţi-mi pace. În toată drama actorului se poate găsi şi elementul comic, acea isterizare a belgienilor, fani ai lui Van Damme, acea ironie fină a poliţistului responsabil pentru operaţiunea jaful: Aduceţi-mi o portavoce din aia ca în filme să mă audă toţi de pe stradă.
JCVD este, aşadar, o alegorie reuşită, exceptând monologul lui Van Damme, a filmului, plasată pe străzile reale ale Belgiei. [8]
Danse Macabre, Canada, 2008 /// Regia: Pedro Pires /// Scenariu: Pedro Pires /// Durata: 9'
De ne convine, de nu, cu toţii vom fi nevoiţi să dansăm valsul morbid cândva...
Filmul face parte din seria Umbre - Scurtmetraje, partea I. [10]
Next Floor, Canada, 2008 /// Regia: Denis Villeneuve /// Cu: Simone Chevalot, Luc-Martial Dagenais, Kenneth Fernandez /// Durata: 12'