Stranger than Paradise, SUA, 1984 /// Regia: Jim Jarmusch /// Scenariul: Jim Jarmusch /// Cu: John Lurie, Eszter Balint, Richard Edson, Cecilia Stark /// Durata: 89’
Mi-e greu, chiar foarte greu să încep cronica asta. Chiar dacă am în cap toate cadrele şi dialogurile filmului. Nici după aproape 24 de ore n-aş ştii ce să răspund dacă m-ar întreba cineva ce am văzut aseară. Să fi fost o comedie? Să fi fost o dramă? Ar fi trebuit să fac un sondaj în sală. Aproape sigur rezultatele ar fi fost următoarele: 40% - Comedie (judecând după nivelul râsetelor); 20% - Dramă; 20% - Nu ştiu, nu mă interesează; 20% - Nu ştiu, am adormit după primele 45 de minute. Prime 45 de minute care, după cum am aflat chiar de la producătorul filmului, Jim Stark, au fost filmate într-un singur week-end cu o cameră de filmat închiriată pe un film rămas nefolosit.
Stranger than Paradise e un film simplu, în alb-negru. Deprimant de simplu şi de alb-negru. Minimalist. Care reuşeşte să te pună pe gânduri. Cam aşa sună ale mele: ar fi bine să încep să pariez pe curse de cai; în niciun caz pe curse de câini. Sau poate că ar trebui să plec la New York sau în Cleveland să văd lacul cel mare, care în perioada asta ar trebui să fie destul de frumos. Apoi aş putea să o iau spre Florida, unde e mai cald. Să mă plimb mai des pe plajă uitându-mă după negri dubioşi. Să mă apuc să joc poker. De fapt, asta o fac deja.
Stranger than Paradise e un film compus din trei acte. Prima parte, The New World urmăreşte viaţa lui Willie (John Lurie), pe numele lui adevărat Béla, din momentul în care acesta este vizitat de către verişoara sosită din Ungaria, Eva (Eszter Balint). Chiar dacă nu o place la început, se ataşează încet-încet de ea. Nu suportă să fie considerat maghiar sau să vorbească în limba maternă, se crede american 100%. Intră în scenă şi prietenul lui Willie, Eddie (Richard Edson), un fel de partner in crime al celui pomenit mai sus. Scene simple, lungi, pe alocuri comice, pe alocuri tragice. Cadre statice. Prima parte se încheie cu plecarea Evei în Cleveland la mătuşa ei. A doua parte, One Year Later. New York. Willie şi Eddie trăiesc de pe o zi pe alta trişând la jocuri de poker şi prin banii câştigaţi la cursele de cai. Se hotărăsc să plece în Cleveland pentru a o vedea pe Eva. Ajunşi acolo, nu se mulţumesc doar cu atât şi decid să o ia pe Eva cu ei şi să plece în Florida. Actul se încheie cu vorbele dulci ale mătuşii Lotte (Cecilia Stark, la singurul rol din carieră; totodată, acesta a fost şi singurul film pe care l-a văzut vreodată) adresate celor doi: You son of a bitch! Şi vine şi partea a treia, Paradise. Care continuă creşterea graduală a filmului. Cei trei rămân fără bani, dar cu demnitatea întreagă şi nevătămată. Nu vor nicidecum să se întoarcă la New York cu buzunarele goale. Printr-un noroc chior, lucrurile se rezolvă. Totul se încheie genial, neaşteptat cu vorbele lui Eddie: Oh, Willie! I had a bad feeling...damn! What the hell are you gonna do in Budapest?!
Senzaţia avută după ce am ieşit: Stranger than Paradise e ca un banc sec. [7]
Mi-e greu, chiar foarte greu să încep cronica asta. Chiar dacă am în cap toate cadrele şi dialogurile filmului. Nici după aproape 24 de ore n-aş ştii ce să răspund dacă m-ar întreba cineva ce am văzut aseară. Să fi fost o comedie? Să fi fost o dramă? Ar fi trebuit să fac un sondaj în sală. Aproape sigur rezultatele ar fi fost următoarele: 40% - Comedie (judecând după nivelul râsetelor); 20% - Dramă; 20% - Nu ştiu, nu mă interesează; 20% - Nu ştiu, am adormit după primele 45 de minute. Prime 45 de minute care, după cum am aflat chiar de la producătorul filmului, Jim Stark, au fost filmate într-un singur week-end cu o cameră de filmat închiriată pe un film rămas nefolosit.
Stranger than Paradise e un film simplu, în alb-negru. Deprimant de simplu şi de alb-negru. Minimalist. Care reuşeşte să te pună pe gânduri. Cam aşa sună ale mele: ar fi bine să încep să pariez pe curse de cai; în niciun caz pe curse de câini. Sau poate că ar trebui să plec la New York sau în Cleveland să văd lacul cel mare, care în perioada asta ar trebui să fie destul de frumos. Apoi aş putea să o iau spre Florida, unde e mai cald. Să mă plimb mai des pe plajă uitându-mă după negri dubioşi. Să mă apuc să joc poker. De fapt, asta o fac deja.
Stranger than Paradise e un film compus din trei acte. Prima parte, The New World urmăreşte viaţa lui Willie (John Lurie), pe numele lui adevărat Béla, din momentul în care acesta este vizitat de către verişoara sosită din Ungaria, Eva (Eszter Balint). Chiar dacă nu o place la început, se ataşează încet-încet de ea. Nu suportă să fie considerat maghiar sau să vorbească în limba maternă, se crede american 100%. Intră în scenă şi prietenul lui Willie, Eddie (Richard Edson), un fel de partner in crime al celui pomenit mai sus. Scene simple, lungi, pe alocuri comice, pe alocuri tragice. Cadre statice. Prima parte se încheie cu plecarea Evei în Cleveland la mătuşa ei. A doua parte, One Year Later. New York. Willie şi Eddie trăiesc de pe o zi pe alta trişând la jocuri de poker şi prin banii câştigaţi la cursele de cai. Se hotărăsc să plece în Cleveland pentru a o vedea pe Eva. Ajunşi acolo, nu se mulţumesc doar cu atât şi decid să o ia pe Eva cu ei şi să plece în Florida. Actul se încheie cu vorbele dulci ale mătuşii Lotte (Cecilia Stark, la singurul rol din carieră; totodată, acesta a fost şi singurul film pe care l-a văzut vreodată) adresate celor doi: You son of a bitch! Şi vine şi partea a treia, Paradise. Care continuă creşterea graduală a filmului. Cei trei rămân fără bani, dar cu demnitatea întreagă şi nevătămată. Nu vor nicidecum să se întoarcă la New York cu buzunarele goale. Printr-un noroc chior, lucrurile se rezolvă. Totul se încheie genial, neaşteptat cu vorbele lui Eddie: Oh, Willie! I had a bad feeling...damn! What the hell are you gonna do in Budapest?!
Senzaţia avută după ce am ieşit: Stranger than Paradise e ca un banc sec. [7]
0 Responses to Stranger than Paradise [1984]
Something to say?