Magnus, Estonia – Marea Britanie, 2007 /// Regia: Kadri Koussar /// Scenariul: Kadri Koussar /// Cu: Kristjan Kasearu, Mart Laisk, Kerli Toim /// Durata: 86'

Obişnuit toată viaţa, scurtă ce-i drept (doar vreo 20 de ani) cu gândul că poate muri în orice clipă, tânărul Magnus (Kristjan Kasearu) îşi petrece zilele printre droguri şi alcool încercând să găsească un motiv pentru care să mai trăiască. Idee bună, film aproape bun.
– Ar trebui să mergem la un bordel.
– Ar trebui să-mi tai gâtul.
– Nicidecum. Menajera vine numai săptămâna viitoare.

Diagnosticat încă de mic cu o boală incurabilă de plămâni, condiţie confirmată de ambii părinţi, Magnus priveşte fiecare zi ca şi cum i-ar fi ultima. Îşi propune singur sarcini de rezolvat, de îndeplinirea lor cu succes depinzându-i propria viaţă: Dacă reuşesc să ies din şcoală în mai puţin de treizeci de secunde, nu o să mor azi. / Dacă fac cinci genuflexiuni, nu o să mor astăzi.

Ani mai târziu, Magnus este vindecat de boala iniţial incurabilă şi ajunge să trăiască alături de tatăl său (Mart Laisk); tată care spre deosebire de fiul său nu caută sensurile vieţii, ci doar noi moduri să găsească plăcere (în special fizică) în orice activitate: fie prin consum frecvent de droguri, fie prin compania unor prostituate. Prin alăturarea celor două personaje, se poate observa construcţia acestora prin antiteză. Dacă Magnus e mereu contemplativ (chiar şi atunci când nu e drogat), mereu spiritual, profund în ceea ce spune şi gândeşte, tatăl în schimb e superficial, într-o veritabilă opoziţie cu convingerile fiului său.

Manifestându-şi fără ezitare dorinţa de sinucidere, Magnus pleacă alături de tatăl său într-o călătorie în natură. Aflat în pădure, într-un moment de singurătate, hotărăşte să mai indeplinească o sarcină. Numai că de data asta, nu depinde de el. Auzind un cuc, îşi spune: Dacă taci acum, o să mor azi. Iar pasărea tace. Întorcându-se la tatăl său, îi comunică decizia luată. Nonconformistul tată e de acord cu fiul său, fiind de părere că dacă nu eşti fericit în lumea asta şi nu-ţi găseşti locul, mai bine pleci altundeva. O fi crezând cumva în reîncarnare?

Filmul e plăcut la nivel vizual, pe alocuri amuzant în dialoguri, şocant în momentul în care afli pe final că e o poveste adevărată şi că Mart Laisk chiar şi-a lăsat fiul să se sinucidă, stând la marginea pădurii şi privindu-şi băiatul cum se pierde printre copaci cu o funie în mână.

Mart Laisk: Nu am regrete. La vremea respectivă, am crezut că e decizia cea mai bună. [6]