Alle Anderen, Germania, 2009 /// Regia: Maren Ade /// Scenariul: Maren Ade /// Cu: Birgit Minichmayr, Lars Eidinger, Hans-Jochen Wagner /// Durata: 119'

Dumnezeule! Sfinţi, hristoşi, arhangheli şi alle anderen!

Ştiţi reclama aceea cu nişte băieţi însetaţi, care tot aşteaptă şi aşteaptă ca barmanul să le aducă berile şi care se întreabă dacă nu cumva mult dorita licoare spumoasă e produsă chiar atunci, pe loc? Ei bine, oarecum aceeaşi impresie, că filmul proiectat în sala în care mă aflu e realizat în timp ce mă uit la el, am avut-o la Toţi ceilalţi/Alle Anderen. Un film neinspirat, indecis, redundant... de (!) 119 minute.

Filmat discret, jucat asemenea. Replici-clişeu moderne, de pseudofeministe obosite (vai, dar dacă nu sunt suficient de bună pentru tine şi nu o să mă mai iubeşti?), replici de tineri (semi)docţi care trăiesc pentru şi care pun în faţă doar propriile realizări, tăind tot în cale pentru acest scop, dar care nu sunt decât nişte papă-lapte-UHT (ce? sunt naşpa? atunci las' că plec eu cu beamvéu' în trombă, să-ţi arăt cine-i şefu'!) şi, în general, multe replici în plus, cu nici un rol decisiv în conturarea vreunui personaj, vreunui background al poveştii. Eu, de pildă, mănânc tocăniţă acum, în timp ce redactez textul de faţă. Mi s-a părut important să o ştiţi, ca să înţelegeţi mai bine ceea ce am vrut să subliniez...
Sigur, cronicarii adevăraţi vor goni urşi de aur pe pereţi vorbind de punerea graţioasă în lumina gălbuie din Sardinia a dinamicii unei relaţii în lumea de azi, a mişcării brauniene a emoţiilor dintre parteneri, despre acel dans dintr-o relaţie de dragoste, cu paşi făcuţi înainte şi înapoi, pe rând, de ambii parteneri, despre dozarea perfectă, realistă a raporturilor dintre Chris şi Getti, care, deşi atât de diferiţi, se scaldă într-o fericire absolută (care mai târziu în film va fi tulburată de întâlnirea cu Hans şi Sana, fapt ce va produce un punct de cotitură între în ritualurile secrete şi obiceiurile lor caraghioase). Adânc, prea adânc pentru mine... Eu unul doar aşteptam, la fel ca roşcata din film, să i se facă rău la aia gravidă şi să se ducă acasă şi să se încheie filmul, ca să putem, la rândul nostru, noi, spectatorii, să ieşim şi noi învârtindu-ne din Republica. [4]

Recomandare: În loc de Toţi ceilalţi, priviţi în buclă, timp de două ore, serialul La Bloc. Sau afişul filmului. La fel de multe înţelesuri şi mitologii ascunse, la fel de mult character development, la fel de mult entertainment (zero).