Alle Anderen, Germania, 2009 /// Regia: Maren Ade /// Scenariul: Maren Ade /// Cu: Birgit Minichmayr, Lars Eidinger, Hans-Jochen Wagner /// Durata: 119'

După finalul Stranger than Paradise, producătorul acestuia, Jim Stark, a afirmat că la orice film, măsura în care acesta e apreciat (sau nu) depinde de aşteptările pe care le ai în legătură cu filmul respectiv. Nu prea l-am băgat în seamă la momentul respectiv. Mare greşeală! În schimb, ieri am învăţat o lecţie importantă. Să nu mai am aşteptări mari în ceea ce priveşte filmele. Cu toate premiile şi criticile pozitive primate anterior, Alle Anderen dezamăgeşte de la început până la sfârşit.

Nu eram oricum prea încântat de ideea de a urmări un film despre problemele unui cuplu aflat în criză. Dar chiar nu mă aşteptam la ce avea să urmeze. Filmul ăsta a venit ca un robinet luat în dinţi în plin, vorba lui Ombladon. Două ore de replici fără sens, aiureli despre bibelouri şi mobilă au rezultat în patru ore în care nu am mai fost bun de nimic.

Cam aşa stă treaba în aberaţia asta de film: doi nemţi, Gitti (Birgit Minichmayr) şi Chris (Lars Eidinger) formează un cuplu. Care cuplu petrece un concediu undeva prin Italia. Ăştia doi au tot felul de probleme, numai că nu le văd până nu apare un alt cuplu care să le deschidă ochii. Şi uite-aşa, după 115 minute (din 119!!!) Gitti, sfâşiată de durere îi spune (în sfârşit) lui Chris că nu-l mai iubeşte în aplauzele spectatorilor bucuroşi că filmul se termină.

Totuşi, poate că n-am prins eu ideea filmului, substratul rezervat adevăraţilor cunoscători, celor care îl văd ca pe o capodoperă, o analiză a unei relaţii observate cu un simţ aproape antropologic. O fi atât de profund încât depăşeşte înţelegerea mea de muritor de rând. Iar dacă cinematograful Republica, cu ai săi 70 de spectatori pe zi înregistraţi în 2009, speră să se salveze cu filme de genul ăsta... Doamne-ajută! [3]